nu sunt un marinar prea priceput,
niciodata n-am invatat sa fiu...
am avut trei corabii
ce multa vreme au plutit linistite
intr-un port bine adapostit,
netulburate de valuri si furtuni,
dormind si visand, fiecare, alte aventuri
dar ne-ndraznind sa-si paraseasca somnul, pana azi.
de dimineata, am ridicat ancora grea
a primei dintre ele,
i-am suflat vant tanar in panze
si am trimis-o sa gaseasca
cea mai de pret comoara a apelor,
cuibarita in adancimi nestiute.
la amiaza, am impins-o pe cea de-a doua
afara din portul linistit,
cerandu-i sa-si croiasca drum
spre mari indepartate,
si sa-mi aduca cea mai frumoasa stea
cazuta in ape, in vremuri de demult.
tarziu, cand soarele in valuri a alunecat,
mangaind catargul ultimei mele corabii
mi-am asezat sufletul in ea
i-am soptit ca poate sa plece, liber
si cand va vrea, daca va vrea
sa te gaseasca si sa te aduca la mine.
acum e noapte,
iar asteptarea lunga abia a-nceput...
nu stiu sa fiu un marinar prea priceput
dar dintre toate, cel mai mult visez
ca sufletul meu, plecat cu ultima corabie
se va intoarce, in sfarsit, intreg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu