Al doilea soare

a fost odata ca niciodata

un cer pe care straluceau

nu doar un soare, ci doi...

raze impletite, in joaca,

schimb de caldura, schimb de lumini.

eram doua scantei atunci

venind fiecare din alt soare,

venind fiecare cu alt freamat,

cu alte aripi, cu alte nebunii...

nu ne ajungea cerul pentru toate zborurile noastre.

si s-a-ntamplat asa: 

eu am zarit intr-o zi o mica sfera ratacitoare,

colorata cu ape albastre si campuri verzi

si din scanteie m-am facut inima

si am venit sa-i intalnesc intinderile nesfarsite.

de-aici, de pe pamant, nu se vede, insa,

decat un soare, soarele meu...

si ma intreb unde ai ajuns tu

si cum ai facut sa ascunzi in tine

toata arderea si lumina celuilalt.

Daca as putea

Mi-as plimba degetele peste pamant,

ca sa il rotunjesc frumos in palme,

dandu-i un suflet nou si zambitor.

As sufla adieri racoroase in deserturi,

ca sa le alin fierbinteala

si as varsa raze de soare in locuri intunecate...

Pe campuri si-n gradini as presara stele,

ca sa ne apropie de infinit

si as agata florile pe cer, ca sa nu ramana gol.

As aduna cantecele izvoarelor si ale oceanelor

ca sa le astern pe buzele vantului

si sa le auda o lume intreaga.

Din vulcani as culege focurile

ca sa le trimit sa arda

durerile si lacrimile si pustiul.

As da deoparte toate vălurile

de pe inimile tuturor oamenilor,

ca sa fim limpezi cu noi si cu ceilalti, intotdeauna.

Pana atunci, imbratisez pamantul asa cum e,
lasand florile si stelele acolo unde sunt,
si ma gandesc  sa-ncep cu inima mea si cu vălurile ei...

...O fi cel mai usor, sau cel mai greu?

Primul foc

Din jarul primului foc

aprins demult, pe pamant,

se spune ca o scanteie a trait

si din vatra in vatra

si-a ars suflarea pana in zilele noastre.

Nu stie nimeni unde e,

dar candva o sa-i intalnesc flacara

si ce usor o voi recunoaste...

va fi singura in care imi voi scufunda si palmele si sufletul

si care le va incalzi fara sa mi le arda.

O lume alba

Am visat azi noapte

o padure cu totul si cu totul alba.

Era ca si cum o unda cristalina

se jucase si devenise fir de iarba,

ramuri inalte si trunchiuri stravezii...

Copacii isi fredonau unii altora

cantece pe care doar le vedeam

alunecand prin aer,

fara sa le aud.

In linistea din jur, doar pasii mei scartaiau,

ca printr-un strat de zapada inghetata.

Am mers si-am tot mers,

fara sa stiu ce caut,

pana cand am zarit, din intamplare

un strat mic de flori galbene,

tacute si ghemuite una-ntr-alta...

Cum rasarisera acolo, nu stiu,

dar pareau asa stinghere,

prea viu colorate pentru lumea aceea de cristal,

incat le-am adunat

si-am impletit din ele o coroana mica,

cuibarind-o pe crestetul meu.

Am lasat apoi pasii sa ma poarte

spre marginea acelei stranii paduri

si-am iesit din paradisul alb,

aducand cu mine

galbene flori zambitoare,

care acum nu mai sunt stinghere

in lumea noastra, la fel de colorata si vie, ca ele.