miercuri, 30 decembrie 2015

Noi inceputuri


 noi deschideri
 ne soptesc,
 aripi noi 
 in suflet cresc,
 doua lumi se impletesc,
 doua vremuri: ieri si maine,
 mereu azi se intalnesc.

 soare, ploaie si seninuri,
 ce in noi s-au revarsat,
 se aseaza-n cupa zilei,
 si-n adancu-nvolburat
 vii povesti, ce le-am uitat,
 se trezesc si se intreaba
 cum de viata nu le-am dat.
  
 pagini albe,
 pagini care
 ne asteapta
 cu rabdare,
 sa le umplem de culoare,
 sa re-scriem fiecare
 vii povesti cu stropi de soare.
 




miercuri, 25 noiembrie 2015

Soapte de Noiembrie


  Din filele lui Noiembrie
  povestile curg ruginii
  ca aurul ars al frunzelor pe crengile aproape goale...

  Intreb prin jurul meu
  si unii iubesc tineretea primaverii,
  altii libertarea verii
  sau soarele bland de septembrie.

  N-am auzit pe nimeni 
  sa mangaie cu drag
  un Noiembrie cenusiu,
  ce nu-i toamna, nici iarna,
  ci doar trecerea dintre ele.

  O trecere cu ploi, cu frig,
  cu frunze care nu mai sunt galbene, luminoase,
  ci se usuca si cad moarte
  la radacinile copacului lor...

  Dar e asa frumos Noiembrie...
  daca stii sa-l privesti,
  daca asculti oftatul copacilor
  ce lung au asteptat odihna iernii.

  Ii vezi cum se ascund
  sub patura de frunze
  si se-adancesc in linistea pamantului,
  usurati de poveri.

  Noiembrie ne-aduce vesti
  despre mirosul cozonacilor,
  despre linistea colindelor,
  despre cum e sa intri intr-o casa calda,
  scuturandu-te de zapada.


  Este o luna a vestilor
  si a povestilor
  despre iarna alba ce va veni.

luni, 16 februarie 2015

Picaturi de soare

Am adunat in pumni 
picaturi de soare scurse dintre nori.

Sunt fragile si usoare,
dar aud cum rade lumina in miezul lor.

Am de gand sa le sorb in privirea mea
si cand vor pleca norii
sa ma uit la soare
si sa i le trimit inapoi .

Sa fie din nou intreg.

miercuri, 21 ianuarie 2015

Furtuna devenita alizeu

Stia ca e furtuna.
Nu apa lina, nu petala de floare.
Furtuna.

Stia ca celorlalti le e putin frica de ea,
nu de vanturile ei, nu de ce ar putea strica pe afara.
ci de ce ar tulbura in adancuri.

Asa ca s-a facut cuminte,
a luat chip de alizeu
si s-a jucat pe campiile si deserturile pamantului.

Dar orice facea,
nu putea uita ca e furtuna,
ca adierea lina, dreapta, nu e adierea ei.

Asa ca si-a chemat vanturile
si-a scuturat pletele
si si-a intins aripile amortite peste lume.

Iar lumea a zambit,
caci tot ce ea, furtuna, darama in cale, 
se aseza din nou,
si toate apele pe care le aducea pamantului insetat
erau de mult dorite si mult asteptate.

 
  

sâmbătă, 1 martie 2014

Asteptare

Sa vezi flori pe crengile inca uscate
si ochii albastri ai cerului, dupa pleoapele cenusii ale norilor,

Sa dansezi cu veselia ierbii ce va-mbraca pamantul
si nebunia fluturilor calatori,

Sa te faci mic, mic, mic
si sa te joci sub clopotele ghioceilor, cuibarindu-te sub ele, 

Sa cauti viorele in poieni,
sub ultimele pete de zapada...

Nu conteaza ca afara e inca iarna,
Sufletul tau are haine noi.
Pentru el e deja primavara.

E iar primavara...

Si e iarasi primavara...
se inalta tremurand din inima pamantului,
sarutand radacinile viitoarelor fire de iarba,
ale viitoarelor flori
si ale copacilor goi.

Si se-nalta sarutul acesta
pana la soare
si se scutura apoi peste noi toti,
asternandu-se pe obraji,
de acolo in sange,
iar din sange in inimi.

Si asa, primavara pamantului 
e primavara inimilor noastre...
si presimtirea florilor ce se vor naste
din noi, prin noi si pentru noi.

sâmbătă, 2 martie 2013

Bunica iarna

Iarna a imbatranit...e deja bunica.
M-a chemat azi sa-i impletesc
parul alb al ultimei zapezi.

Am gasit-o ascunsa prin paduri,
in locuri de umbra,
acolo unde soarele doar rar ajunge.

"Unde te duci acum ?" - am intrebat-o;
Nici ea nu stia inca...
poate adanc in pamant, poate in bratele unui nor...

De altfel, nici n-ar mai putea sta.
A vazut ieri pe camp o fetita 
adunand ghiocei si viorele.

Am sarutat mainile iernii
si am plecat s-o intalnesc si eu
pe fetita florilor si a soarelui.

Am plecat sa intalnesc primavara.

miercuri, 26 decembrie 2012

Primul colind

Am aflat ca primul colind
l-au murmurat zanele padurii
demult, in vremea primelor ninsori.
L-a auzit vantul si l-a dus mai departe
cautand alte voci care sa il cante.
Si intr-o zi, din intamplare,
s-a incurcat in parul unor copii
care se jucau veseli in zapada.
Le-a soptit vorbele la urechi
si din aburul suflarii lor
a inceput sa curga dulcea adiere
a primului colind cantat de oameni.

Tace pamantul

Tace pamantul.

Sau poate doar pare sa taca,
ascuns sub valurile unui alb ocean
de lacrimi inghetate.

Sta si asteapta.

Iar rasuflarea lui e usoara,
ca rasuflarea unui inger mic,
ce-a coborat sa se joace in zapada.

Si spune povesti.

Le deapana radacinile, in odihna lor,
si-atat sunt de uimiti copacii,
ca au uitat tristetea frunzelor pierdute.

Tace pamantul,
leganat in imbratisarea iernii
si mangaiat de povestile sale.

joi, 11 octombrie 2012

Aventurile unei frunze

din coroana prinsa in pletele toamnei
s-a desprins azi o frunza.

a fost doar o intamplare,
si oricum nu s-a pierdut cu totul,
caci a cules-o imediat nebunul vant,
dar toamna tot s-a suparat.

exista in toate o ordine fireasca,
stim ce urmeaza, stim cum sa fim,
dar o astfel de ratacire
poate-ncurca povestea cunoscuta ...

daca frunza, in loc sa se fi dus cu toamna ei,
acum va poposi cine stie unde
si in loc sa isi urmeze cunoscutul drum
va ajunge din greseala in lumea primaverii?

cum va trai o frunza ruginie
cu-atata verde-n jur?
si cum sa spuna tineretii
ce va urma...?

sau, poate, frunza noastra isi va gasi
copacul care a nascut-o
si va poposi pe aceeasi creanga,
ca intr-un leagan mangaietor.

iar vantul, daca va fi bun,
o va lasa sa doarma acolo, pana-ntr-o alta toamna...






Amintiri de demult

opreste-te din drum
si intinde-mi bratele
si sopteste-mi un descantec,
ca sa imi aduc aminte...

prinde-mi in par o papadie
si sufla peste ea
si trimite-i fiecare fulg departe,
acolo unde sunt ascunse amintirile tale.

cu fruntile aplecate
peste oglinda timpului,
atunci este un limpede acum
iar ochii vad ce-au asteptat, atata timp, sa vada...

duminică, 23 septembrie 2012

Chipurile toamnei

S-au spus atatea despre toamna...
ce-a mai ramas de zis?

Toamna copilariei mele
avea aerul cuminte al unei bunici
asezate la poarta,
cu ochii dupa copiii care au parasit vacanta cea mare...

In toamna copacilor,
fiecare frunza are un ultim gand,
atunci cand se desprinde de pe creanga ei:
o amintire a mugurului care-a fost odata...


Toamna campiilor miroase a struguri,
cea din livezi - a fan si busuioc,
sub cerul la fel de inalt si albastru,
ca cel dintr-un aprilie aproape uitat.

De fapt, toamna e primavara care se pregateste
sa faca oameni de zapada
si sa aseze flori de gheata pe geamurile noastre,
in miros de cozonaci si adieri de colinde.

Un singur pamant,
atat de multe primaveri si toamne...

Stea si lacrima

intr-o noapte albastra,
o stea curioasa
a privit spre pamant
si si-a vazut reflexia 
nu intr-un ocean, nu intr-un lac,
ci intr-o mica lacrima
alunecata pe un obraz.

doar o clipa
s-au oglindit una in cealalta...
o intalnire a unui foc din necunoscut
cu o picatura a bucuriei sau a tristetei.

cine sa le fi vazut...
si cine poate spune
ca o stea si o lacrima nu se pot regasi?
la urma urmei,
in scurta ei viata,
o lacrima poate imbratisa cerul intreg.

joi, 19 iulie 2012

Al doilea soare

a fost odata ca niciodata
un cer pe care straluceau
nu doar un soare, ci doi...
raze impletite, in joaca,
schimb de caldura, schimb de lumini.

eram doua scantei atunci
venind fiecare din alt soare,
venind fiecare cu alt freamat,
cu alte aripi, cu alte nebunii...
nu ne ajungea cerul pentru toate zborurile noastre.

si s-a-ntamplat asa: 
eu am zarit intr-o zi o mica sfera ratacitoare,
colorata cu ape albastre si campuri verzi
si din scanteie m-am facut inima
si am venit sa-i intalnesc intinderile nesfarsite.

de-aici, de pe pamant, nu se vede, insa,
decat un soare, soarele meu...
si ma intreb unde ai ajuns tu
si cum ai facut sa ascunzi in tine
toata arderea si lumina celuilalt.


sâmbătă, 14 iulie 2012

Daca as putea


Mi-as plimba degetele peste pamant,
ca sa il rotunjesc frumos in palme,
dandu-i un suflet nou si zambitor.

As sufla adieri racoroase in deserturi,
ca sa le alin fierbinteala
si as varsa raze de soare in locuri intunecate...

Pe campuri si-n gradini as presara stele,
ca sa ne apropie de infinit
si as agata florile pe cer, ca sa nu ramana gol.

As aduna cantecele izvoarelor si ale oceanelor
ca sa le astern pe buzele vantului
si sa le auda o lume intreaga.

Din vulcani as culege focurile
ca sa le trimit sa arda
durerile si lacrimile si pustiul.

As da deoparte toate vălurile
de pe inimile tuturor oamenilor,
ca sa fim limpezi cu noi si cu ceilalti, intotdeauna.

Pana atunci, imbratisez pamantul asa cum e,
lasand florile si stelele acolo unde sunt,
si ma gandesc  sa-ncep cu inima mea si cu vălurile ei...

...O fi cel mai usor, sau cel mai greu?

Primul foc

Din jarul primului foc
aprins demult, pe pamant,
se spune ca o scanteie a trait
si din vatra in vatra
si-a ars suflarea pana in zilele noastre.

Nu stie nimeni unde e,
dar candva o sa-i intalnesc flacara
si ce usor o voi recunoaste...
va fi singura in care imi voi scufunda si palmele si sufletul
si care le va incalzi fara sa mi le arda.

vineri, 6 iulie 2012

O lume alba

Am visat azi noapte
o padure cu totul si cu totul alba.
Era ca si cum o unda cristalina
se jucase si devenise fir de iarba,
ramuri inalte si trunchiuri stravezii...

Copacii isi fredonau unii altora
cantece pe care doar le vedeam
alunecand prin aer,
fara sa le aud.
In linistea din jur, doar pasii mei scartaiau,
ca printr-un strat de zapada inghetata.

Am mers si-am tot mers,
fara sa stiu ce caut,
pana cand am zarit, din intamplare
un strat mic de flori galbene,
tacute si ghemuite una-ntr-alta...

Cum rasarisera acolo, nu stiu,
dar pareau asa stinghere,
prea viu colorate pentru lumea aceea de cristal,
incat le-am adunat
si-am impletit din ele o coroana mica,
cuibarind-o pe crestetul meu.

Am lasat apoi pasii sa ma poarte
spre marginea acelei stranii paduri
si-am iesit din paradisul alb,
aducand cu mine
galbene flori zambitoare,
care acum nu mai sunt stinghere
in lumea noastra, la fel de colorata si vie, ca ele.





duminică, 17 iunie 2012

Cineva

stii ce ii spune pamantul
unui fir de iarba,
atunci cand ii hraneste radacina?

sau ce le povesteste luna
tuturor stelelor,
facandu-le sa ramana in jurul ei, cuminti?

acelasi lucru pe care fiecare val
il sopteste fiecarui tarm,
atunci cand se-ntalnesc...

cineva le-a ascultat,
le-a inteles,
dar daca ne spune,
n-o sa mai fim curiosi
sa ne lipim urechile de pamant,
sa privim lung stelele
si, mai ales, sa mergem la malul marii
si sa ne asezam acolo unde
apa e pamant si pamantul e apa.

asa ca tace si ne lasa pe noi sa aflam...

Nou

Sunt unele zile
cand amestecam culorile
intr-un mod nou
si pictam sensuri, zambete si lacrimi,
in forme ce pana ieri nu existau.

Asa cum soarele rasare si apune
in departari inflacarate,
ce ard mereu in alte lumini
si noi suntem chemati sa ne desenam pasii
de fiecare data altfel...

Noul ne sperie, pentru ca doar noul ne trezeste,
ne face sa ne pierdem, pentru a ne regasi,
scuturand tot praful vechi din noi...  
si cand am sorbit din cupa lui,
nimic altceva nu ne va mai potoli, vreodata, setea.

Oare, cand avem atat de multe culori
in care ne putem inmuia pensulele,
de ce ne multumim
sa pictam tablouri atat de asemanatoare
zi dupa zi?


duminică, 27 mai 2012

Pamant si cer

ierburile unduitoare
sunt pletele pamantului
pe care vantul le rasfira
cu degetele sale.

stelele arzatoare 
sunt miile de ochi prin care cerul
de-atata vreme priveste
oceanele, muntii si pe noi...

daca ne vom intinde noaptea
in iarba campiei, uitandu-ne in sus,
va fi ca si cum, prin ochii nostri si ai stelelor,
pamantul si cerul se vor intalni.

povestea lor e veche, de demult,
din vremea cand erau nedespartiti...
acum au nevoie de astri si de noi
ca sa se regaseasca mereu, cu acelasi dor.

poate de aceea se spune
ca lumina noastra si lumina stelelor
isi au izvorul in aceeasi iubire...

A treia corabie

nu sunt un marinar prea priceput,
niciodata n-am invatat sa fiu...

am avut trei corabii
ce multa vreme au plutit linistite
intr-un port bine adapostit,
netulburate de valuri si furtuni,
dormind si visand, fiecare, alte aventuri
dar ne-ndraznind sa-si paraseasca somnul, pana azi.

de dimineata, am ridicat ancora grea 
a primei dintre ele,
i-am suflat vant tanar in panze
si am trimis-o sa gaseasca
cea mai de pret comoara a apelor,
cuibarita in adancimi nestiute.

la amiaza, am impins-o pe cea de-a doua
afara din portul linistit,
cerandu-i sa-si croiasca drum
spre mari indepartate,
si sa-mi aduca cea mai frumoasa stea
cazuta in ape, in vremuri de demult.

tarziu, cand soarele in valuri a alunecat,
mangaind catargul ultimei mele corabii
mi-am asezat sufletul in ea
i-am soptit ca poate sa plece, liber
si cand va vrea, daca va vrea
sa te gaseasca si sa te aduca la mine.

acum e noapte,
iar asteptarea lunga abia a-nceput...
nu stiu sa fiu un marinar prea priceput
dar dintre toate, cel mai mult visez
ca sufletul meu, plecat cu ultima corabie
se va intoarce, in sfarsit, intreg.

Poezia cireselor

desprinsa din prima imbratisare a verii,
ploaia cireselor se scutura
din alta lume, parca,
aratandu-si obrajii rosii
de emotia intalnirii cu noi.

nu poti sa iei o cireasa
si sa o mananci fara sa ii dezmierzi rotunjirea,
fara sa o rostogolesti intre degete
presimtindu-i miezul viu si cald
sub coaja elastica.

daca ar avea glas,
ciresele ar fredona veselia vietii,
absorbind, in robusta lor intregire,
daruri ale pamantului, oferite cerului,
si ajunse apoi la noi, din intamplare.

si sangele lor devine sangele nostru,
iar zambetul verii infloreste in noi
cand, uitand orice varste,
ne agatam incantati la urechi
cerceii tineretii cu chip de cirese...

sâmbătă, 26 mai 2012

Aceeasi inima

azi am luat in palme 
aurul unei flori de tei,
seninul unui ochi de vazduh,
lumina unui zambet neasteptat,
un strop al unei ploi de vara,
si parfumul trandafirilor din gradina.

le-am cantarit, 
le-am alintat,
le-am respirat,
uimita de misterul ce ca o inima pulseaza,
adanc in fiecare dintre ele...

o inima cu batai care-mi par cunoscute,
la fel cu cele ce danseaza
in inima mea,
cand intalnesc infinitul
si, prea surprinsa,
il ating doar cu un varf de deget,
cu speranta si teama ca e chiar el.

povestea intalnirilor noastre
are parfumul teilor si racoarea ploilor de vara,
si-n ritmul aceleiasi inimi,
gasesc curajul sa adun, din nou, in palme,
bucati de infinit.


vineri, 25 mai 2012

Inca...

am fost o suflare de vant
si am purtat pe bratele mele
aripile tuturor pasarilor vazduhului,
iubindu-le zborul.

am fost un nor ratacit
si mi-am varsat lacrimile limpezi
peste trupul si peste visele pamantului,
devenindu-le izvor.

am fost o floare mica, albastra,
si am sarutat cu toate petalele
radacina celui mai batran copac al padurii,
ocrotindu-i puterea.

am fost un schit de munte,
si am ascultat, in tainele inserarii,
clopote si suflete venite la inchinare
mangaindu-le cautarea.

am fost o pana intr-o calimara
si am scris doar doua povesti, demult,
una a durerilor, una a veseliei,
luminandu-le intelesul.

am fost, rand pe rand,
o parte din aproape toate,
dar e ceva ce inca nu stiu sa fiu
si inca mai caut...

joi, 24 mai 2012

Valuri

ca valurile ce spre mal se-avanta
fara regretele apropiatei spargeri,
ci doar cu bucuria de a intalni stanca goala,
sufletele noastre tanjesc 
dupa nebunia de a-si urma cararile
prea adesea abandonate...

nu stim cand am ajuns 
sa fim si sa facem
doar ce ni s-a dat voie,
lasand intre degetele altora
creionul care ne asterne povestea.

si cand vedem valurile navalind spre stanci,
auzim, de fapt, ecourile tumultului din noi...
si pentru o clipa, suntem noi cei ce ne avantam,
imbratisam pamantul,
ne pierdem si ne regasim apoi, intorcandu-ne in oceane.

e doar o intrebare timida,
a sufletelor noastre pentru noi:
ne traim povestea, sau ne-au scris-o altii,
iar noi, ascultatori, o implinim?

nu suntem valuri si poate nu vom fi niciodata, 
dar puterea bratele noastre
doar noi o cunoastem
si cand le tinem strans in jurul nostru,
ferindu-ne de marile valuri ale vietii,
ne dor si ele, ne dor si sufletele...

pentru ca marea lor bucurie e sa ramana deschise,
sa priveasca fiecare val nebun
sa-i primeasca toate spumele indraznete,
si sa il arunce inapoi
in bratele mereu deschise ale vietii...


sâmbătă, 19 mai 2012

Corect sau gresit

" Ideile tale despre "corect" sau "gresit" sunt doar atat - idei. Ele sunt gandurile care dau forma si creeaza substanta lui Cine Esti.
Ar exista un singur motiv ca sa schimbi toate acestea; un singur scop ca sa faci o modificare: daca nu esti multumit de Cine Esti.
Numai tu poti sa stii daca esti fericit. 
-Neale Donald Walsh -
 

Vis ratacit

se intampla ca uneori,
un vis ascuns adanc in noi
sa se rataceasca si sa ajunga, pe neasteptate
chiar in fata noastra, zambindu-ne stingher.

si-n clipa cand il vedem real,
e ca o regasire si o neincredere, totodata,
caci visele nu vin sa ne intalneasca
in fiecare zi.

stim ca e exact ce am dorit si asteptat,
dar ne e mai usor sa visam in continuare,
decat sa adunam curajul
de a privi, a recunoaste si a risca.

si cand teama de a-l trai
devine mai mare decat dorul dupa el,
luam in brate doar ratiuni si scuze,
in loc sa ne luam in brate visul.

lasand-l sa plece, nu stim
ca locul lui, in lumea noastra
va ramane pustiu pentru totdeauna,
iar el se va rataci in vietile altor oameni
care nu l-au visat, doar l-au gasit.

vineri, 18 mai 2012

Povestea unui tei

A fost odata,
in curtea unui templu batran,
un copac tanar
rasarit dintr-o samanta cazuta din palmele vantului.

cu anii, a crescut tot mai inalt
si-n fiecare inceput de vara
izbucnea in mii de flori aurii,
ametitor de parfumate.

si nu stiau oamenii locurilor
ce copac era si nici de ce
plutea in jurul lui atata lumina
ca si cum templul ar fi fost ridicat doar pentru el...

intr-o zi, un tanar calator
s-a asezat la umbra lui bogata,
a adunat, tacut, in palme si in suflet
toate povestile inflorite pe crengile-i inalte,

si n-a mai plecat nicaieri.

a ramas in templul batran
doar ca sa fie aproape, an de an,
de copacul care isi fredona cantecele
in aceleasi ritmuri cu sufletul sau.

When people walk away from you

When people walk away from you, let them go. You shouldn’t have to talk them into staying with you, loving you, calling you, caring about you, and coming to see you, because if they really cared about you in the first place, they would not be going anywhere....

Have patience

Have patience with everything unresolved in your heart and try to love the questions themselves. Don't search for answers now, because you would not be able to live them. And the point is to live everything.
~ Rainer Maria Rilke

Mirrors

A loving person lives in a loving world. A hostile person lives in a hostile world. Everyone you meet is your mirror.
~ Ken Keys ~

Eggs and life :)

"If an egg is broken by outside force, Life ends. If broken by inside force, Life begins. Great things always begin from inside." - Jim Kwik

Dragoste sau frica?

"Fiecare gand omenesc, fiecare actiune umana se bazeaza fie pe dragoste, fie pe frica. Nu exista nici o alta motivatie umana si toate celelalte idei deriva din acestea doua..
Acesta este ceea ce Eu am numit Gandul care Sponsorizeaza. Este fie un gand de dragoste, fie unul de frica. Este gandul din spatele gandului din spatele gandului.
Este primul gand. Este prima forta.
Este energia primara care conduce locomotiva experientei umane." 

- Conversatii cu Dumnezeu, Neale Donald Walsch

miercuri, 16 mai 2012

In ploaie

Ploaia e lacrima varsata
de albastrii ochi ai vazduhului
peste verdele trup al campiilor,
peste umerii crestati ai muntilor
si peste orasele noastre.

O dorim, o chemam si o absorbim
si noi si pamantul,
la fel ca vechile popoare,
ca pe o minune prea putin inteleasa,
cu la fel de putin intelese ecouri in noi...

De ce nu alergam mai des
cu talpile goale, pe pamantul gol,
sub ploile zilelor si ale noptilor...?
de ce ne ferim de viu
si ne ascundem sub umbrelele noastre?

Nu stiu de ce vazduhul plange,
dar ma bucur ca o face...

miercuri, 9 mai 2012

Din si despre Fericire

fericirea suntem noi
aflati mereu in cautarea noastra.

ne jucam ascunzandu-ne de rasuflarea ei,
punem mainile la ochi, sa nu ii vedem culorile,
ne astupam urechile, sa nu o auzim...

si nu ne dam seama
ca ea nu ne vorbeste, nici nu ni se-arata,
o simte doar sufletul nostru
si intotdeauna, dar intodeauna,
stie cand o intalneste.

el nu o confunda
nici cu entuziasmul micilor sau marilor noastre impliniri,
nici cu uitate, pierdute sau regasite vise,
nici cu ceea ce ne dorim sau primim de la ceilalti...

fericirea e sufletul nostru atunci cand se deschide,
si, liber, isi ofera tainele si frumusetea,   
e-n bratele noastre cand imbratiseaza
si-n ochii nostri cand ne oglindesc adancimile.
fericirea suntem noi, spunand lumii si vietii,
un "te iubesc" fara nicio masca si fara nicio teama.

am invatat sa ni se para
ca e departe, ca n-o putem ajunge,
si ne multumim cu mult mai putin,
gasindu-ne scuze si, treptat, renuntand...

dar ziua in care ceva se intampla
si-n noi se trezeste o neasteptata lumina,
e semn ca fericirea ne-a gasit
aducandu-ne, drept raspuns, toata iubirea vietii si a lumii-ntregi.

nu stiu cum altfel sa o spun...
decat ca noi suntem, cu adevarat, fericirea noastra.