Etichete

duminică, 27 mai 2012

Poezia cireselor

desprinsa din prima imbratisare a verii,
ploaia cireselor se scutura
din alta lume, parca,
aratandu-si obrajii rosii
de emotia intalnirii cu noi.

nu poti sa iei o cireasa
si sa o mananci fara sa ii dezmierzi rotunjirea,
fara sa o rostogolesti intre degete
presimtindu-i miezul viu si cald
sub coaja elastica.

daca ar avea glas,
ciresele ar fredona veselia vietii,
absorbind, in robusta lor intregire,
daruri ale pamantului, oferite cerului,
si ajunse apoi la noi, din intamplare.

si sangele lor devine sangele nostru,
iar zambetul verii infloreste in noi
cand, uitand orice varste,
ne agatam incantati la urechi
cerceii tineretii cu chip de cirese...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu