la ceas de seara,
am poposit pe pragul Fericirii.
o presimitisem, cumva o cunosteam demult...
ii rasarea, iar si iar, soarele-n priviri,
se scuturau toti pomii Paradisului peste ea,
si lumi intregi ii frematau in fiecare suflare.
nu i-am zis la inceput nimic.
imi uitasem intrebarile si dorintele,
uitasem totul, mai putin numele tau,
pe care i l-am soptit la ureche.
si am plecat fara sa privesc in urma.
nu stiu de-o voi mai intalni sau nu,
dar macar pe tine nu o sa te uite niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu