"Mi-e sufletul ca o mare agitata ..."
mi-ai spus intr-o seara.
"Furtuni in adancuri,
furtuni peste valuri.
N-au mai ramas corabii,
iar farurile toate le-am pierdut."
Te asteptai sa-ti raspund
cu o incurajare.
Poate sa-ti amintesc ca va veni seninul
si peste marea ta.
N-o sa-ti spun asta, totusi.
Doar tu, cand o sa vrei, o sa te-opresti
sa mai sufli vantul
care-ti agita si valurile si adancul.
iar asta - nu stiu nici cand
nici daca o s-o faci.
Oricum ar fi, raspunsul meu acum
e doar o-mbratisare lunga, lunga...
Si e de-ajuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu