Fiecare om îşi
are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se
pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi
foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins
rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt,
altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o
facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte
mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa
să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine
şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.
Nu există decât o manieră de a ajunge la înţelepciune; o singură
credinţă, o singură înţelegere conduce acolo: certitudinea că Dumnezeu
este în noi. Şcolile, bisericile şi întreaga cultură, inclusiv
ştiinţele, nu fac decât să denatureze acest adevăr, în mod constant
trădat şi învăţat strâmb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu