(scrisa candva prin 2000...)
De sapte ani prin
lume colinda
Singur mereu, tot
cautandu-si rostul ;
Printre straini
de-atata timp traia
Departe de cei
dragi, de casa sa,
Schimbandu-si
totdeauna adapostul.
Luptase si-n
razboi.Cand se sfarsise
Plecase de pe
front, slab si-ntristat;
Vazand ca rostu-n
lume nu-si gasise,
Ca numai singur
in zadar traise,
Se indrepta acum
spre-al sau sat.
Drum lung si greu
avea de strabatut
Dar nu-i
pasa. Mergea fara-ncetare
Spre-acel catun,
ce nu l-a mai vazut
De sapte ani,
si-acuma ar fi vrut
Sa aiba aripi la
picioare.
Cand parasise
satul, mai traia
Doar maica-sa;
trecuse-o vesnicie...
Surori sau frati pe
lume nu avea,
Si-acum, mergand
spre casa, se temea
Sa n-o gaseasca
goala si pustie.
Se-apropia,
degraba, Anul Nou;
Ningea continuu,
geru-era cumplit,
Iar drumu-era din
ce in ce mai rau,
Dar el
mergea, mergea spre satul sau
Far’ sa se simta
cat de cat trudit.
Cand dupa
zile-ntregi se pomeni
Pe-un varf de
deal, sub apriga ninsoare,
Isi puse traista
jos si se opri,
Cu mana streasina
la ochi privi
Spre casele ce se
zareau in vale.
Printr-o
scrisoare mama isi vestise
Ca va veni, dar
nu-i spusese cand.
Spera ca-n lipsa
lui ea nu murise...
Cu-aceasta
spaima-n suflet el traise
De-atata timp,cu
frica-aceasta-n gand.
De nerabdare,
drumul parasi
Si-o lua pe-o
scurtatura, prin padure.
Cat merse printre
pomi isi aminti
Cum
hoinarea pe-acolo, cu-alti copii,
Cum adunau alune,
fragi si mure.
Atatia prieteni
avusese-n sat...
Tovarasi buni, pe
care-asa-i iubise...
Insa de cand in
lume-era plecat
Traise tot hoinar
si-nsingurat ;
Un prieten bun in
calea-i nu-ntalnise.
Era pe inserate
cand sosi
Acasa; o coliba
mica,
La margine de
sat. Pe-un geam privi
‘Nauntru si
deodat’ simti
In inima fioruri
reci de frica.
Pe-o lavita o
lumanare-ardea ;
Ograda, casa –
erau asa de goale...
Barbatul inlemni,
fiindca stia
Ca-n casa-n care
nimeni nu traia,
De Anul Nou
se-aprinde-o lumanare.
Deodat-aude
poarta. Cand priveste
Spre drum,
ramane-nmarmurit,
Caci pe o
potecuta isi zareste
Chiar mama,
inima-n el creste,
Si-alearga inspre
dansa, fericit...
O ia in
brate si o strange tare.
“Venit-ai, dragul
mamei drag!...”
Spune batrana, si
o sarutare
Depune pe-a lui
frunte, cu ardoare,
Si-mbratisati, ei
trec al casei prag.
« De cand primit-am
veste c-ai sa vii
Te-am asteptat cu
sufletul la gura;
La drumul mare-am
stat intreaga zi,
Pan’ se-nsera, in
orele tarzii.
Nu m-am gandit
s-o iei pe scurtatura...
Dar bine c-ai
venit, baiatul meu.
De 7 ani, eu m-am
topit de dor;
Acu-s batrana si
mi-e tare greu
Sa n-am pe
nimeni-n ajutorul meu,
Sa n-am alaturi
pe al meu fecior... »
Si-astfel- in
noaptea de-Anul Nou, el sta
Cu draga-i mama,
la aceeasi masa,
Vorbind voios; in
jurul lui privea
Cu bucurie-adanca
si simtea
Ca nicaieri nu
este ca acasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu