Pe pragul Fericirii

la ceas de seara,

am poposit pe pragul Fericirii.

o presimitisem, cumva o cunosteam demult...

ii rasarea, iar si iar, soarele-n priviri,

se scuturau toti pomii Paradisului peste ea,

si lumi intregi ii frematau in fiecare suflare.

nu i-am zis la inceput nimic.

imi uitasem intrebarile si dorintele,

uitasem totul, mai putin numele tau,

pe care i l-am soptit la ureche.

si am plecat fara sa privesc in urma.

nu stiu de-o voi mai intalni sau nu,

dar macar pe tine nu o sa te uite niciodata.

Dintr-o scanteie

un vis, o scanteie,

sufletele noastre si o luna plina.

asa a inceput, odata,

o poveste...

sub stele, prin paduri,

alunecand cu lupii siguratici,

curgand cu izvoarele,

cunoscandu-ne cararile, tot mai bine.

cand a venit dimineata,

ne-am trezit din visul nostru.

am stins, rand pe rand, fiecare stea,

am luat luna si am ascuns-o,

dar ne-am rostit povestea mai departe

nascuta din lumina aceleiasi scantei.

curand, o noua noapte va incepe...

Locul tau

Te-ai asezat, tacut,

intr-un colt al sufletului meu,

cu privirea obosita,

si o intrebare nerostita pe buze.

Ma stii, te stiu

si amandoi cunoastem

rostul ascuns al unei revederi

ce-si are radacinile demult, demult.

Ce bine ca am aflat

cuvintele pe care le asteptai...

am gasit in ele si linistea

pe care amandoi am cautat-o.

Aseaza-te, deci, mai bine,

in locul pe care l-ai avut mereu

si hai sa stam de povesti

cum am stat intotdeauna.

Neasteptat

azi am chemat cea mai mare teama a mea

si i-am facut o propunere nebuneasca:

daca tot vom fi mai mereu impreuna,

ce-ar fi, macar, sa ne cunoastem mai bine?...

asa ca am plimbat-o pe cararile sufletului meu,

i-am aratat castelele si oceanele,

merii infloriti din livada bunicilor

si padurile verzi cu izvoarele lor vii...

s-a incruntat pe alocuri la stelele cerului meu,

s-a plans de mirosul jilav al pamantului,

nu i-au placut nici lalelele, nici seninul,

iar de razele soarelui s-a ferit de fiecare data...

le-am terminat pe toate

si a fost randul ei sa vorbeasca,

dar a tacut, ingandurata,

si mi-a spus ca va trebui sa ne despartim...

s-a indragostit de un mar inflorit,

de prin livada copilariei mele.

O scrisoare de la Viitor

mi-a adus vantul 

o scrisoare de la Viitorul meu...

l-am rugat sa ramana, sa mai stam de vorba,

si s-a asezat langa mine, cu bujori infloriti in obraji.

sa primesc o scrisoare de la Viitor...

mi-era sufletul o mare intrebare si o mare teama,

un inceput de rasarit,

presimtind primele umbre ale inserarii.

am desfacut-o, 

si un zambet s-a desprins din ea,

m-a privit, m-a recunoscut

si s-a asezat, emotionat, pe buzele mele.

nu m-am grabit.

am ascultat mai intai povestile vantului,

si cand le-a terminat a asteptat,

curios sa-mi auda raspunsul.

asa ca am citit.

si-am inceput sa zambesc,

cu zambetul primit mai devreme,

scufundandu-ma in alte povesti, nescrise inca...

stiu ca m-a trezit vantul,

si in loc de raspuns,

am asezat un sarut pe obrajii lui si mai imbujorati,

lasandu-l sa il duca mai departe.

intr-o zi, o sa imi recunosc sarutul

pe aceleasi buze ale Viitorului

care mi-au trimis si zambetul 

strecurat, ca o taina, in povestea mea.

Fara cenusiu

ce-am face, oare, 

cu toate regretele,

cu tot cenusiul,

cu toate plangerile noastre,

daca am recunoaste ca am fost, dintotdeauna, liberi?

in fiecare alegere,

la fiecare pas.

si desi suntem,

ne e teama,

caci nu stim in ce alte culori

sa ne desenam viata,

daca i-am pierde cenusiul...

Un soare, un cantec si o carte

Da-mi un soare rece

si o sa ti-l inapoiez incalzit,

dupa ce ii voi aduna toate razele

imprastiate in atatea zari.

Da-mi un cantec mut

si o sa-i gasesc toate cuvintele,

ratacite pe atat de multe buze

si le voi tese la loc in curgerea lui.

Da-mi o carte alba

si o sa-i aduc inapoi povestile,

uitate de toti cei ce au citit-o

si le voi scrie, din nou, pe paginile ei.

Da-mi o lume veche

si o sa o tin in palmele mele,

pana cand noi nuante vor colora

toate zambetele unei noi lumi.

Stiu ca nu sunt de-ajuns

un soare cald, un cantec si o carte,

ca sa aprinda-n suflet un viu demult uitat.

Dar nu vrei, totusi, sa-ncercam...?

Noi

daca ma cauti, nu o sa ma gasesti,

daca ma chemi, nu o sa vin,

daca ma privesti, nu o sa ma vezi,

daca ma atingi, nu o sa ma simti,

daca ma strigi, nu o sa-ti raspund,

daca imi canti, nu o sa-ti aud glasul...

suntem atat de aproape,

incat ne desparte totul.

sa vedem ce se intampla daca nu o sa ma cauti

si nu o sa ma chemi...

Da sau Nu

Da-uri sau Nu-uri...

Putere-n amandoua, si tot atata slabiciune.

Chei fiecare, ce usi deschid, sau zavorasc carari...

Un Da e parca mai usor de zis,

Chiar daca-ti pare rau, apoi, de el.

Dar Nu-ul are-o umbra doar a lui...

Atunci cand il rostesti, dar nu il vrei.

Stii cum e sa-ti chemi sufletu-napoi

Plecat acolo unde tu nu poti pasi?

Sa-l chemi, sa-l astepti si sa nu mai vina?

Raspunsul nostru

cautam de multa vreme un raspuns.

am si uitat de cand...

in noi si in afara noastra,

peste tot am intrebat, insetati dupa el.

oglinda limpede a unui lac

incepuse sa ne dezvaluie ceva,

dar s-a pornit sa ploua

si apele s-au tulburat prea repede...

un nor ne-a facut, odata, un semn,

sa ne uitam dupa raspuns in formele lui,

n-am apucat sa vedem, totusi, prea clar,

caci vantul a venit si l-a purtat mai departe.

am pandit prima raza a soarelui,

intr-o dimineata de vara,

dar cand a vrut o taina sa ne sopteasca,

ne-a atins pielea si a tacut, dintr-odata....

si intr-o zi ne-am intors la lac.

era iar linistit, si oglindea

un nor pe care parca-l mai vazusem, odata.

era agatat si de cer, plutea si in adancurile apei.

am priceput ca nu-i in noi

nici in afara noastra ceea ce cautam...

ca inca nu exista, ci asteapta

sa il chemam, sa-l mangaiem si sa-i dam glas.

raspunsul nostru nu s-a nascut inca.

atunci cand o va face, o sa ni-l spunem unul altuia,

fiecare cate-o jumatate,

si vom sti.

Nu plecam

Nu s-au inventat cuvinte

pentru toate povestile,

pentru toate adevarurile,

pentru toate intrebarile,

pentru toate amintirile,

pentru atingerile,

pentru ragasirile,

pentru mirarile

si pentru toate semnele

pe care as vrea sa ti le arat...

O sa astept sa se inventeze,

si o sa le aduc atunci in brate,

asezandu-le, cu grija, la poalele sufletului tau.

Stiu c-or sa fie multe,

dar e tot timpul din lume...

Nu plecam nicareri.

Doar o dorinta

Mi-am scris dorinta pe o frunza

si i-am dat drumul la vale pe rau...

Am agatat-o de aripa unei pasari

si am vazut-o inaltandu-se la cer...

Altadata am soptit-o unui puf de papadie

si ca o gratioasa balerina a dansat in aer...

Am pus-o intr-o ghinda de stejar

si m-am asezat langa ea sa o vad crescand...

Am ascuns-o intr-un vers micut,

cu increderea ca, din buze in buze, va ajunge departe...

Am asezat-o in coltul unei icoane

si i-am facut loc in altarul sufletului meu.

Acum o astept inapoi,

sa mi-o aduca raul,

sa mi-o trimita cerul,

sa mi-o scuture stejarul,

sa o aud intr-o poezie,

sau sa-mi zambeasca dintr-o icoana.

Si daca n-o sa vina inapoi la mine,

o sa incep sa o scriu pe o noua frunza...

Simplu

Cere totul,

ca sa poti sa il primesti.

Ofera totul,

ca sa il poata primi si celalalt.

Iubeste totul

si nu va mai fi nevoie de nimic altceva.

In loc de incurajare

"Mi-e sufletul ca o mare agitata ..."

mi-ai spus intr-o seara.

"Furtuni in adancuri,

furtuni peste valuri.

N-au mai ramas corabii,

iar farurile toate le-am pierdut."

Te asteptai sa-ti raspund

cu o incurajare.

Poate sa-ti amintesc ca va veni seninul

si peste marea ta.

N-o sa-ti spun asta, totusi.

Doar tu, cand o sa vrei, o sa te-opresti

sa mai sufli vantul

care-ti agita si valurile si adancul.

iar asta - nu stiu nici cand

nici daca o s-o faci.

Oricum ar fi, raspunsul meu acum

e doar o-mbratisare lunga, lunga...

Si e de-ajuns.

Marele Albastru

mai tii minte dimineata in care

am pasit prima oara pe tarm,

am rasfirat nisipurile-n palme

si-am stat sa mirosim fiecare floare?

am vazut muntii inalti, departe

si am mers, incantati, la ei,

ca la niste altare pe care pamantul

le inchina, dintotdeauna, cerului.

soare, copaci, cantece de izvoare,

roadele dulci si parfumul de pretutindeni...

ne-am indragostit asa usor de toate,

incat ne-am prefacut ca am ratacit drumul inapoi.

dar am visat azi noapte Oceanul

si cred ca o sa ma intorc acasa.

daca vii si tu ne vom tine de maini

atunci cand vom parasi tarmul indragit,

si ne vom scufunda in Marele Albastru.

iar daca nu, promit sa vin sa te vad

oricand mi se va face dor de noi.

Aritmetica si fericirea

decat sa iti aduni

sa-ti inmultesti,

sa-ti scazi

fericirea,

mai bine o imparti.

In felul asta,

or sa o gaseasca, intr-o zi, ceilalti

si cand nu te-astepti,

or sa ti-o inapoieze zambind.

Si ei, si fericirea ta.

Intalnire cu Necunoscutul

De ce mi-ai spus ieri,

ca atunci cand ma tii in brate,

cand imi mangai obrajii,

cand ma privesti in ochi,

simti ca imbratisezi, alinti si vezi, de fapt,

Necunoscutul...?

Din cauza ta,

azi cand m-am uitat in oglinda,

acelasi tainic Necunoscut mi-a facut si mie cu ochiul.

Si zau ca nu stiu daca sa ma tem,

sau sa dansez de bucurie

si sa strig : "in sfarsit !"

probabil ma va contrazice

spunandu-mi ca, de fapt, totul abia a-nceput...

Sa nu astepti un miracol azi

Sa nu asculti de presimtiri,

sa nu iei seama la vocea mica,

firava si nesigura, a inimii tale,

sa nu crezi in sensuri mai inalte

sa nu astepti un miracol azi.

Sa nu privesti in adancuri

si sa chiulesti de la intalnirea cu dragostea,

sa te feresti de imbratisari

sa nu te hotarasti ce vrei, de fapt,

si sa amani tot ce se poate amana.

Sa nu cauti, caci o sa-ti para rau,

sa nu vibrezi prea tare - te poti sparge...

sa n-ai incredere totala-n cineva

si sa nu deschizi larg ferestrele sufletului tau.

E mai bine asa...

in fond, basmele sunt doar basme.

Mai putin cand nu sunt,

dar asta n-o s-o afli niciodata,

fiindca tu ai decis deja

sa nu astepti un miracol azi.

Suntem

roade ale tacerii,

umbre din adancuri,

furtuni de stele

culori ale luminii...

traim,

visam,

cream

si ne intoarcem

in Cupa Nesfarsita, din nou sa ne hranim.

si reincepem totul, facand sa rodeasca aceeasi tacere...

Taifas

O mana intinsa,

un inceput de zambet,

o chemare a inimii

si un cer de lumini in privire.

Le-am vazut,

le-am inteles,

dar am trecut mai departe

si am ramas cu pumnul inchis

cu zambetul stins

cu inima surda

si cu privirea insetata dupa lumini.

Asa mi-a spus sufletul

cand l-am intrebat, azi, ce mai face.

si eu, care-as fi zis ca-i merge bine...

Cred ca o sa ne asezam mai des la taifas,

ca sa nu trecem si altadata, la fel de usor, mai departe.

Daca as fi...

Daca as fi o floare de mar,

m-as desprinde din imbratisarea crengii mele

si as poposi in palma ta,

unde m-ar astepta o alta imbratisare...

Daca as fi un fulg de zapada

as cobora intr-un dans nebun

si m-as lipi de obrazul tau,

adormind fericita in caldura lui.

Daca as fi un copac al padurii,

as veghea poteci ascunse zi de zi

si as scutura o frunza pe fruntea ta

cand te-ai odihni pe iarba de sub mine.

Daca as fi un curmal in desert,

as astepta multa vreme sa ma gasesti

si as aduna o intreaga oaza in jurul meu,

pentru noaptea in care vei ajunge la mine, insetat.

Cum vezi, orice as fi te-as cauta:

si fulg, si floare si copac...

Dar ca sa fim siguri ca ne vom intalni,

Porneste si tu la drum, odata cu mine.

Am nevoie de noi

Am nevoie de noi

pentru a-mi aminti cine sunt

si pentru a regasi din nou

nebunia cantecelor fara cuvinte.

Am nevoie de noi

pentru a intelege mai bine

de ce nu oboseste soarele sa tot rasara,

si cine a parfumat, demult, trandafirii.

Am nevoie de noi

pentru a readuce pe buze si in suflet,

un zambet care nu se stinge niciodata,

si viile culori ale curcubeului.

Am nevoie de noi

pentru ca inca nu am aflat

rostul ascuns al fiecarei lacrimi,

si curajul fiecarei mangaieri.

Am nevoie de noi

doar azi, pentru a afla toate astea.

De maine, stiindu-le, voi fi cu tine

fara sa mai am nevoie de altceva.

Livada (acuarela)

Iarna (acuarela)

Plaja tropicala (acuarela)

Apus iarna (acuarela)

Pod in mijlocul naturii (acuarela)

Peisaj cu luna plina (acuarela)

Rasarit in padure (acuarela)

Avem destula iubire

avem destula iubire
pentru a face sa rodeasca
toate dorintele ascunse ale inimilor noastre.


avem destula iubire
ca sa ne regasim, intr-o zi, cararea
pe care fiecare pas e o vibratie de bucurie.


avem destula iubire
pentru a darui din noi fara teama,
si a primi cu gratie, daruri ce vin firesc.


avem destula iubire
pentru tot binele pe care putem sa-l facem
si pentru tot raul pe care suntem aici sa-l iertam.


avem destula iubire
pentru toata tristetea si pentru toate ranile noastre,
pentru acele locurile reci ce inca mai viseaza caldura...

doar ca nu ne-a spus nimeni asta pana acum.

Unele cuvinte

Sunt cuvinte care se nasc firesc

si isi canta adevarul

cu elanul tanar al privighetorilor

ce trilul si-l inalta in revarsat de zori.

Sunt cuvinte care in adancuri prind viata,

cresc incet, adunandu-si vibratia si sensul

si cand le vine vremea,

curg limpezi si cladesc o lume mai frumoasa...

Sunt cuvinte care ne aduna,

si altele care ne despart...

vine o vreme ca toate sa prinda grai

si sa-si intinda aripile catre noi.

Si mai sunt cuvinte pe care sufletul le rosteste,

dar care se opresc pe buze

si glasul si-l imbraca in taceri.

Nu e loc pentru ele in lumea noastra.

Scris in noi

cantecul zorilor e scris mereu in noi,

de presimtirea calda a intailor raze...

cand dupa o prea lunga noapte,

ne regaseste soarele 

si imbracati in lumina lui,

ne bucuram, de fapt, ca ne-am regasit propria noastra lumina...

suntem un inceput 

si rasarim in fiecare clipa noua

cu prospetimea izvoarelor de munte,

care tasnesc cu sete dintr-un necunoscut adanc,

si limpezi vin sa potoleasca 

setea din multe alte vieti...

lumini si ape, zambim si curgem mai departe,

pictandu-ne povestea cu fiecare pas,

macar de n-am uita pe drum,

ca-n noi necunoscutul  mereu scrie
un cantec nou in albe dimineti...

Regasire

Te-am zarit, prima oara, in povestile copilariei,

iar sufletul meu si-a promis

sa nu iti uite nici ochii, nici lumina.

 

Cand marea isi trimitea cantecul din departari

te cautam in adierile cu parfum sarat

si in fosnet de valuri mi se parea ca glasul ti-l aud...

In tineretea rasaritului si-n asfintitul de purpura

vibra culoarea tineretii tale

si freamatul inimii ti-l simteam, gasindu-si ritmul in inima mea.

Intr-un dans de fluture mi s-a parut ca deslusesc odata

primele litere ale numelui tau.

nici acum nu stiu daca asa a fost, sau de ce nu l-a scris pe tot...

Ti-am cautat urmele prin livezi albe,

si pe carari inundate de mireasma florilor de salcam,

dar te-ai ascuns printre petale si te-ai invelit in tacere, iar urmele ti s-au sters.

Poate ne-am intalnit de zeci de ori,

fara sa-mi amintesc si fara sa te stiu.

sau poate nici nu esti din lumea asta, iar marea si livezile n-au cum sa mi te-arate.

 

Cred ca va trebui sa-nvat din nou limba povestilor

si intr-o zi, prin fereastra unui batran castel,

o sa ne zambim, in sfarsit, unul altuia.

Intalnire

visam candva un pom inflorit,
iar parfumul si lumina albelor lui zambete
destepta undeva in mine o alta lumina, parca demult uitata...

si era ca o mangaiere, era ca mirarea unei intalniri cu iubirea,
sa adun in palme zecile de flori
in vant varsate lin de zeci de crengi...

parca-mi venea sa-i intorc visului meu imbratisarea,
cu acelasi elan
cu care ne imbratiseaza dragostea, atunci cand ne gaseste...

asa ca nu mai stiam daca se scutura pomul,
sau sufletul meu isi trimitea petalele albe
sa-mpodobeasca ramurile parasite de toate celelalte flori...

Povesti

Se intampla demult,cand ascultam

povestile culese dintre stele

si-n sufletele noastre pricepeam

si limba lor, si semnele din ele.

Sagalnic, vantul liber ne-a chemat

sa-l insotim, sa colindam cu el

vazduhurile lumii-n lung si-n lat...

dar i-am zis "nu"  si nu ne-am dus defel.

Cu ochi albastri si imbietori

nemarginita mare ne-a propus

sa stapanim pierdutele-i comori...

noi am spus iarasi "nu" - si nu ne-am dus.

Chiar curcubeul, surazand voios

a vrut pe amandoi sa ne incinga

cu brau-i frant, de aur luminos,

dar n-a putut nici el sa ne convinga..

Acum, din cand in cand, ne amintim 

c-a fost o vreme cand vorbeam cu marea,

si soapta vantului in suflete-o simtim

si parca-parca-i deslusim chemarea..

Dar e tarziu...povestile-au apus

iar semnele din ele le-am uitat.

Oare cum ar fost sa ne fi dus

pe-un arc de curcubeu, cand ne-a chemat?...