Chipurile toamnei

S-au spus atatea despre toamna...
ce-a mai ramas de zis?

Toamna copilariei mele
avea aerul cuminte al unei bunici
asezate la poarta,
cu ochii dupa copiii care au parasit vacanta cea mare...

In toamna copacilor,
fiecare frunza are un ultim gand,
atunci cand se desprinde de pe creanga ei:
o amintire a mugurului care-a fost odata...


Toamna campiilor miroase a struguri,
cea din livezi - a fan si busuioc,
sub cerul la fel de inalt si albastru,
ca cel dintr-un aprilie aproape uitat.

De fapt, toamna e primavara care se pregateste
sa faca oameni de zapada
si sa aseze flori de gheata pe geamurile noastre,
in miros de cozonaci si adieri de colinde.

Un singur pamant,
atat de multe primaveri si toamne...

Stea si lacrima

intr-o noapte albastra,
o stea curioasa
a privit spre pamant
si si-a vazut reflexia 
nu intr-un ocean, nu intr-un lac,
ci intr-o mica lacrima
alunecata pe un obraz.

doar o clipa
s-au oglindit una in cealalta...
o intalnire a unui foc din necunoscut
cu o picatura a bucuriei sau a tristetei.

cine sa le fi vazut...
si cine poate spune
ca o stea si o lacrima nu se pot regasi?
la urma urmei,
in scurta ei viata,
o lacrima poate imbratisa cerul intreg.