Iarna a imbatranit...e deja bunica.
M-a chemat azi sa-i impletesc
parul alb al ultimei zapezi.
Am gasit-o ascunsa prin paduri,
in locuri de umbra,
acolo unde soarele doar rar ajunge.
"Unde te duci acum ?" - am intrebat-o;
Nici ea nu stia inca...
poate adanc in pamant, poate in bratele unui nor...
De altfel, nici n-ar mai putea sta.
A vazut ieri pe camp o fetita
adunand ghiocei si viorele.
Am sarutat mainile iernii
si am plecat s-o intalnesc si eu
pe fetita florilor si a soarelui.
Am plecat sa intalnesc primavara.
...Ca sa imi amintesc de adancimile pline de mister, ale Marelui Albastru. ...Ca sa imi amintesc ca "nicio fiinta umana nu este o insula. Facem cu totii parte din aceeasi energie a vietii, din aceeasi existenta oceanica. Si tocmai datorita faptului ca radacinile noastre sunt ancorate in aceeasi unitate, este posibila iubirea" (Osho) ...Si ca sa imi amintesc ca "Omul nu poate descoperi noi oceane, cata vreme nu are curajul de a pierde din vedere tarmul" (A.Gide) :)